Locale Altele
Duminica, 28 Aprilie 2024
Dum, 28 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
Poliția Satu Mare  - Joi, 23 Februarie 2023

La data de 22 februarie, în jurul orelor 14.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre izbucnirea unui scandal într-un imobil situat în municipiul Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat de 62 de ani, din Satu Mare, ar fi manifestat un comportament agresiv, ce i-a indus o stare de temere soției sale, în vârstă de 61 de ani.

Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o durată de 5 zile, astfel că acesta este obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de femeie și domiciliul acesteia.

Verificările în cauză continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

24817 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE